Turrón și alte dulciuri tradiționale de Crăciun, în Spania - Valenciana.roCe este turrón-ul
Turrón-ul se făcea inițial din migdale prăjite, miere pură și albuș de ou. Nu se folosea zahăr, doar miere pură, deoarece alimentul nu era comercializat. Zahărul a fost adăugat în compoziție începând din sec. al XX-lea, când a început să se fabrice pe scară industrială.
Puțină istorie
Turrón-ul și marțipanul, și el un dulce tradițional de Crăciun, în Spania, sunt două produse fabricate din migdale și zaharuri a căror origine datează cu secole în urmă.
Se estimează că încă din epoca greacă se pregătea o pastă din fructe uscate (în principal migdale) și miere. Ea era folosită de sportivii greci ca produs energetic pentru a participa la olimpiade.
Majoritatea oamenilor de știință localizează însă originea turrón-ului în peninsula arabă.
Teoria se bazează pe un tratat din sec. al XI-lea, scris de un medic arab, în care se vorbește despre ”turun”. Se consideră că arabii au fost cei care l-au produs, căutând un aliment nutritiv care să poată fi ușor de transportat de armatele lor, dar mai ales de conservat o perioadă mai lungă fără pericol de intoxicație.
Tot ei au fost cei care au adus acest desert în Spania și Italia.
Versiunea spaniolă a turrón-ului s-a născut în provincia Alicante în jurul sec. al XV-lea.
Există documente din secolele al XV-lea și al XVI-lea care demonstrează deja că în timpul Crăciunului turrón-ul a fost protagonistul culinar al acestei perioade a anului.
Datele istorice menționează existența turrón-ului în Villa de Sexona (actuala Jijona) în secolul al XVI-lea.
Este important să știm că există un singur turrón original, cu câteva ingrediente și caracteristici foarte speciale. Ceea ce se vinde în magazin sunt, în majoritatea cazurilor, ceea ce este cunoscut sub numele de ”turrón divers”.
Turrón, produs alimentar reglementat prin lege
În Spania, Decretul regal 1787/1982 reglementează producția și vânzarea de turrón și marțipan, definind în același timp tipurile de turrón care se pot găsi pe piață. Articolul 2 arată că:
“2.1. Turrón este masa obținută prin prepararea mierii și a zaharurilor cu sau fără albuș de ou sau albumină, cu încorporarea ulterioară și frământarea migdalelor prăjite și decojite. Mierea poate fi înlocuită total sau parțial cu zaharuri din diferitele sale clase și derivați.”
Este considerat turrón original, cel produs în localitățile Jijona și Alicante. Jijona este tot o localitate aflată în Provincia Alicante.
Pe când turrón-ul de Jijona este ”blando”, ”moale”, o pastă consistentă, cel de Alicante este ”duro”, ”tare”, de culoare albă și are bucăți întregi de migdale în el.
Consiliul de reglementare este responsabil pentru protejarea și reglementarea acestor produse. Ele au propria denumire, de origine controlată, care le face să fie protejate, iar producția lor să fie monitorizată și inspectată riguros.
Datorită acestei denumiri de origine, se poate certifica faptul că materiile prime din care este fabricat turrón-ul sunt originare din Alicante sau Jijona și că migdalele sunt mereu din soiul Marcona.
* * *